Psiholog Ana Panescu

https://www.facebook.com/Ana.Panescu.psi/photos/a.490320538018539/493681897682403/

Oamenii de ştiinţă au căutat răspunsul la întrebarea de ce se despart cuplurile după numai câțiva ani de conviețuire, după un început fulminant descris ca „marea dragoste a vieții” și dacă nu cumva suntem blestemaţi să ne despărţim. Descoperirile cele mai recente nu sunt îmbucurătoare: rasa umană, la fel ca toate celelalte, are o programare genetică menită să asigure perpetuarea speciei, nu armonia în cuplu stabil de lungă durată. Odată cu înmulţirea combinărilor de patternuri genetice posibile se multiplică şi şansele de supravieţuire. Aceasta înseamnă că infidelitatea este imprimată de către legile evoluţiei biologice chiar în genele noastre. Natura nu este interesată să fim fericiţi, ci să fim nemuritori, prin transferul caracteristicilor biologice către eventualii urmaşi.Neurosexualitatea este ştiinţa care studiază influenţa programării genetice asupra vieţii noastre şi felul cum ne modelează erotismul, precum şi comportamentul, nu numai în relaţia de cuplu, ci şi în viața de zi cu zi.Potrivit specialiştilor în psihologia cuplului, după perioada preafericită ce variază între 2 şi 4 ani apar aproape din senin tensiuni care distrug relaţia. În general femeile devin posesive şi din ce în ce mai pretenţioase, în timp ce bărbaţii se simt devoraţi, sufocaţi şi au nevoie de independenţă.Genetica are o explicaţie simplă: bărbaţii produc cu 50% mai multă serotonină decât femeile, serotonina este, printre altele, hormonul mulţumirii de sine, de aceea ei sunt pur şi simplu mulţumiţi şi împăcaţi cu majoritatea situaţiilor în care se află.Creierul femeilor în schimb produce cu 50% mai multă dopamină, hormonul acţiunii, al tendinţei de a modifica, de a schimba, de a improviza, de a crea şi de a acţiona, iar asta le face dornice de îmbunătăţirea continuă a lucrurilor şi pretenţioase.Cuplurile care lasă genetica să-şi urmeze planul secret ajung, după ce dispare sentimentul intens de îndrăgostire şi se sfârşeşte perioada de miere, la certuri regulate, la sentimentul de stagnare, dependenţă şi tendinţa reciprocă de control al celuilalt.

Evident apare întrebarea: „De ce?” Şi multă vreme răspunsul a fost considerat a fi deteriorarea relaţiei erotice însoţită de frustrare şi de sentimentul că eşti folosit.Cu sinceritate, Frederic Beigbeder afirma în cartea “Dragostea durează trei ani“ : “N-o sa ma satur in veci: cand imi place o fata, vreau sa ma indragostesc de ea; cand sunt indragostit de ea, vreau s-o sarut; cand o sarut, vreau sa ma culc cu ea; cand ma culc cu ea, vreau sa traim impreuna intr-un apartament mobilat; cand traim impreuna intr-un apartament mobilat, vreau sa ma insor cu ea; dupa ce ma insor cu ea, intalnesc o alta fata care imi place.”În perioada îndrăgostirii, în fiinţa umană se manifestă intens patru hormoni principali:Feniletamina – o monoamină alcaloidă naturală care funcţionează aproape ca un drog psihoactiv cu efecte stimulante. Este hormonul care dă stările supereuforice ce-i fac pe oameni să reacţioneze ca şi cum ar fi „high”, modulează stările emoţionale, reacţiile şi comportamentul, iar ca neurotransmiţător transmite mesajele şi altor glande din zona trupului, în special celor suprarenale, care produc adrenalină şi celor din zona testiculelor sau ovarelor care produc hormoni erotici. Feniletamina este supranumită drogul „ecstasy” produs natural de organism, căci declanşează senzaţia de euforie extraordinară, supra-aprecierea tuturor aspectelor, nivel energetic ridicat, bună dispoziţie debordantă.E important să învăţăm cum să producem această feniletilamină prin activităţi benefice care menţin nivele ridicate de dopamină, norepinefrină şi care ajută la menținerea în echilibru a balanţei hormonale.Al doilea hormon prezent în cantităţi semnificative pe perioada îndrăgostirii se numeşte dopamină – hormonul răsplăţii şi al satisfacţiei, al motivării prin minimalizarea neplăcerii şi sporirea plăcerii. Este produs în cantitate mare ori de câte ori ne sunt îndeplinite nevoile fundamentale de hrană şi odihnă, dar şi când trăim satisfacţia de a atinge un ideal, un ţel ori chiar de a căpăta un anumit obiect. Dopamina este eliberată în mod natural prin procesele resimţite ca plăcute: hrana, băutura, sexualitatea şi chiar prin activităţi speciale, de exemplu sporturi extreme sau experienţe neutre care sunt asociate de noi cu plăcerea.Secreţia de dopamină antrenează şi secreţia de adrenalină, un hormon puternic ce creşte starea de excitaţie, produs de glandele suprarenale – la nivelul rinichilor. Dopamina creează dependenţă de stimulul care a produs-o şi creează saturaţie şi dorinţa de a avea mai mult. Nu mai este suficient un pahar de alcool, nu mai e suficientă o medalie, trebuie mai multe – pentru a resimţi aceeaşi satisfacţie de la început.Dopamina, de altfel, se administrează de foarte multe ori sportivilor pentru a-i motiva să se antreneze, mereu nemulţumiţi cu ceea ce au dobândit şi dorind mai mult. Este asociată mai ales cu faza de dorinţă intensă de a dobândi, de a realiza, nu cu mecanismul de a te bucura de ceea ce ai obţinut. Scanările activităţii cerebrale a persoanelor foarte îndrăgostite, care prezintă un nivel foarte ridicat de FEA şi dopamină sunt aproape identice cu ale persoanelor care se află sub influenţa drogurilor puternice.Oxitocina – al treilea hormon, este secretat din fericire de glanda pituitară și este supranumit şi hormonul iubirii şi al tandreţii. Multă vreme s-a crezut că este important numai pentru femei, fiind asociat cu alăptarea şi contracţiile uterine necesare naşterii, însă studii de ultima oră demonstrează că oxitocina este produsă în cantităţi impresionante în timpul mângâierilor delicate, în timpul interacțiunilor amoroase foarte tandre şi în timpul orgasmului, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Experimentele dovedesc că oxitocina este eliberată în sânge de perceperea mângâierii afectuoase, tandre şi non-egoiste, de stimularea sânilor şi de alte manifestări ale iubirii.Al patrulea hormon prezent din belşug în acest mecanism al îndrăgostirii este testosteronul. El se manifestă prin buclă de feedback, dopamina angrenează glandele suprarenale care produc adrenalina, prezenţa acesteia activează producerea hormonului masculin activ, testosteronul, în testicule sau în ovare, iar o cantitate mică se produce chiar în glandele suprarenale. Testosteronul creşte excitarea, dorinţa, libidoul, producând şi un sentiment de atracţie fatală faţă de aspectul dorit care, în cazul de faţă, este iubitul sau iubita. Feniletilamină, oxitocină, testosteron şi dopamină, povestea de iubire apare puternică şi nesfârşită, viaţa este roz, fiinţa iubită este „cea mai specială”.Momentul culminant apare când cei doi devin intim sexual. Aici se găsește cheia fericirii şi a relaţiei armonioase, stabile şi de lungă durată. Dacă cei doi iubiţi vor angrena o relaţie erotică de tip „sexualitate instinctuală” indiferent de ceea ce ei cred sau îşi doresc, atunci atracţia erotică se va diminua şi va dispărea într-un timp relativ scurt.Dar dacă vor alege şi vor lucra conştient şi perseverent pentru a avea o relaţie sufletească reală, nu imaginară, pot depăşi blocajele genetice şi pot pune bazele unei relaţii de cuplu fericită şi de lungă durată.Chiar şi din perspectiva geneticii, sexualitatea fertilizatoare şi relaţia afectivă fericită de lungă durată sunt bazate pe producerea constantă a anumitor hormoni specifici fiecăreia.Furtuna hormonală din timpul sexualităţii instinctuale face ca dopamina şi testosteronul să crească foarte mult, fenietilamina, drogul natural euforizant, şi oxitocina, hormonul iubirii, cresc şi ele, însă nu atât de tare, până-n clipa orgasmului. Creierul arată ca sub influenţa unei substanţe psihodinamizante.După starea de orgasm, dopamina scade dramatic şi aici este cheia sevrajului, producând simptomele uzuale de deprivare. Reacţia tinde să fie imediată în cazul bărbaţilor, mai lentă în cazul femeilor. Efectele scăderii nivelului de testosteron sunt prezente, de asemenea şi la bărbaţi și la femei şi, dacă se ajunge sub un anumit nivel fără a fi compensată de prezenţa altor hormoni (cum ar fi oxitocina sau endorfinele) induce o anumită stare de iritare şi de furie care se manifestă prin aşa numita sensibilitate masculină iraţională, foarte mare, la observaţiile feminine „de după”, manifestate ca acces subit de mânie şi, în cazul femeilor, printr-o stare de iritabilitate şi frustrare.Unii bărbaţi se plâng: „Fac dragoste chiar câteva ore, iar la jumătate de oră,după ce încheiem cu success, ea-i nervoasă şi pretenţioasă, ce să mă fac, ce mai vrea?” De ce e nervoasă? Neuroştiinţa spune că e nervoasă pentru că sexualitatea instinctuală determină apariţia prolactinei şi scăderea testosteronului şi femeia nu a compensat scăderea aceasta cu producerea de oxitocină.Ce sunt furtunile hormonale?În clipa în care testosteronul şi dopamina scad, iar oxitocina (implicit şi serotonina, hormonul mulţumirii şi al optimismului) şi feniletilamina (hormonul fericirii euforice) nu compensează, ceea ce e posibil dacă sexualitatea s-a manifestat instinctual şi nu există manifestări foarte tandre, foarte afectuoase şi foarte rafinate după încheierea actului erotic, intervine un alt hormon de „stopare sexuală” – prolactina.Acesta este hormonul care semnalează trupului saţietatea, senzaţia că a avut destul, şi caută să contrabalanseze efectele scăderii dopaminei care produce totuşi excitarea sexuală, inducând o stare refractară faţă de erotism, chiar de respingere. Procentul mare de prolactină este considerat responsabil de impotenţă şi pierderea completă a libidoului.Prin urmare, experienţa erotică dominată de instinctul de perpetuare a speciei reprezintă pentru creier o adevărată „furtună hormonală”, urmată de o „saturație aversivă”. Cercetările arată că refacerea completă la nivel hormonal astfel încât toţi aceşti patru hormoni (feniletilamină, dopamină, testosteron şi oxitocină) să fie echilibraţi şi la normal durează cam două săptămâniRepetarea acestui comportament sexual instinctual, în care automat se produc hormonii de care am vorbit, adânceşte dezechilibrul…În momentul în care dezechilibrul se adânceşte, producerea de prolactină va semnala cerebelului că ceva este în neregulă. Cu cine? Inconştient vina este pasată celuilalt. Sentimentele de insatisfacţie şi de saturaţie vor fi proiectate asupra persoanei iubite. Este ca şi cum subconştientul începe să lupte împotriva cauzei nefericirii (insatisfacţiei, iritării), care e asociată cu ființa iubită. Producerea dopaminei la nivelul creierului este justificată de asigurarea supravieţuirii, de aceea apare la satisfacerea instinctelor primare cum ar fi foamea, setea sau sexualitatea fertilizatoare.În lumea mamiferelor, producerea acestui hormon este limitată, însă societatea artificială în care trăim a dezvoltat multiple oportunităţi de suprastimulare a producerii de dopamină, cu toate consecinţele nefaste implicate: alcoolul, shopping-ul compulsiv, drogurile, jocurile de noroc şi, foarte recent, s-au adăugat dependenţa de televiziune, dependenţa de jocuri pe calculator şi dependenţa de internet. Toate acestea intră la satisfacerea nivelului de dopamină.Subliniem că nivelul exagerat de dopamină prezent în creier generează o stare de stres, creează dependenţă, asumarea riscurilor stranii, dorinţe nesănătoase, feţişuri, anxietate.Dopamina scade întotdeauna sub nivelul normal după un act erotic instinctual, iar asta distorsionează perspectiva asupra vieţii şi stârneşte sentimentul de gol lăuntric, lipsa motivaţiei interioare, incapacitatea de a iubi şi, mai presus de toate, suferinţă şi dorinţa disperată de a elimina acea suferinţă.Sexualitatea de tip instinctual produce pendularea între cele două extreme, prea mult şi prea puţin, prinzând omul într-un baleiaj emoţional. Ambele extreme au efecte negative intense asupra individului şi a comportamentului său ce se reflectă negativ asupra relaţiei de cuplu.Ca să scape din acest carusel emoţional, în care ba vede totul foarte roz şi vrea cu disperare acel lucru, ba este în depresie şi vrea cu disperare să scape de suferinţă, creierul omului secretă automat prolactină.Prolactina influenţează comportamentul de cuplu în general şi, la fel ca dopamina, ne afectează profund negativ dispoziţia interioară, ca şi cum am vedea totul întunecat. Prolactina a fost denumită hormonul de stres, iar în exces induce pe termen lung sentimente de disperare, deznădejde, descurajare, viziune pesimistă şi resemnare.Cercetările neuroştiinţei demonstrează că exact aceste sentimete, în special resemnarea şi pesimismul, caracterirează relaţiile de cuplu nefericite în care unul sau ambii iubiţi îşi acceptă nefericirea şi frustrarea din consecinţe materialiste.Excesul de prolactină declanşează pierderea libidoului, dispoziţie schimbătoare şi depresire, ostilitate, anxietate şi iritabilitate la femei, impotenţă la bărbaţi, dureri de cap pentru ambii, sindrom premestrual sau de menopauză pentru femei, chiar dacă estrogenul este suficient, infertilitate şi pierderea interesului erotic la bărbaţi. O relație de cuplu bazată pe iubire, afecțiune reciprocă, generozitate, empatie,libertate și respect este așadar cheia pentru a ieși din tiparele geneticii și pentru a ne bucura de echilibru și armonie.Acest articol a fost inspirat din publicațiile Adinei Stoian.